Motocros - Sportul care necesită perfecțiune

Este adrenalină amestecată cu emoție, miros de benzină în aer și un sentiment că se va întâmpla ceva măreț. Este istovitor, murdar, dificil și implică multe riscuri calculate. Șoferii trebuie să facă uz de un tip special de inteligență, să ia decizii dificile, să citească cursul și să știe până unde își pot forța motocicletele.

PG Hjortmarker repară motocicleta sportivului în care își pune speranța Suedia la următorul Campionat Mondial; fiul său, Eddie. Acesta face parte din echipa de cursă CEC S.I., o echipă din Lituania care are încredere și colaborează cu motocicliști tineri din Norvegia, Suedia, Letonia și SUA. Eddie și-a început cariera la vârsta de șapte ani și a obținut licența pentru 50 cc - astăzi are 20 de ani și reprezintă un nume important în acest sport. 
 
Echipa ajută tinerii motocicliști să facă progrese, le oferă cele mai bune condiții la început de carieră. „Echipa germană și cea daneză se află în prezent pe primele două poziții, însă Suedia a fost una dintre națiunile importante în acest sport până nu demult.“
 
În mijlocul acestui mediu masculin, o găsim pe Aleksandra Steinberg, manager de echipă responsabil cu relațiile cu publicul, sponsorii și toate aspectele practice precum transporturile și programele ce permit echipei să aibă rezultate de top. „Am în permanență foarte multe de făcut: cronometrez motocicliștii, rezolv o varietate de probleme mărunte sau importante, ajut motocicliștii în timpul curselor“, ne-a declarat ea. 
 
După fiecare cursă, motocicleta este dezasamblată și fiecare componentă a motorului este inspectată, curățată și ștearsă. „Am folosit întotdeauna hârtie Tork“, a spus PG Hjortmarker. „Mult timp am folosit rola albastră, dar acum testăm o rolă de hârtie albă cu două straturi și este extraordinară. Este super-absorbantă, nici lichidul de frână extrem de lipicios nu ne face probleme.“
 
„Motocrosul este un sport costisitor, la fel ca toate sporturile care necesită echipamente cu tehnologie avansată“, a spus Aleksandra Steinberg. „Suntem extrem de fericiți că Tork este sponsorul nostru. Este o marcă importantă și durabilă, care ne sprijină și crede în noi. Suntem recunoscători pentru ajutorul și sprijinul pe care le primim, ne permite să continuăm să lucrăm cu motocicliști tineri, ne ajută să atingem cel mai înalt nivel.“

Este super-absorbantă, nici lichidul de frână extrem de lipicios nu ne face probleme.

PG Hjortmarker

Mecanic al echipei de curse CEC S.I.

Informações

A Essity é uma empresa líder global de higiene e saúde que desenvolve, produz e vende produtos e soluções de cuidado pessoal (cuidado de bebé, cuidado feminino, produtos de incontinência e soluções médicas), papel e higiene profissional. Mais informações em www.essity.com.

Política de Privacidade

Termos de Utilização

Utilização de Cookies


Contacto

Essity Portugal Lda.


 AV. D. João II nº43 Torre
Fernão de Magalhães, Piso 6º
1990-084 Lisboa


Telefone: +351 218 985 110
Fax: +351 218 985 149

Segue-nos

YouTube-social-squircle_red_128px.png Tork Pinterest logo.png LinkedinLogo.png

Subscrever a newsletter da Tork

Insira o seu primeiro nome
Insira o seu sobre nome
Por favor entre com empresa
Introduza um endereço de e-mail correto
Please populate recaptcha
Gostaríamos de lhe enviar ofertas e novidades exclusivas sobre os produtos e serviços da Tork. Ao fornecer as suas informações, aceita ser contactado(a) por nós através de e-mail. Consulte os nossos termos de utilização e política de privacidade para obter uma descrição detalhada sobre a forma como protegemos e gerimos os dados submetidos.
Marque a caixa de verificação se quiser saber mais sobre ofertas, produtos e serviços da Tork e da Essity.
Este formulário solicita as suas informações de contacto para que possamos responder ao seu pedido de informação através de e-mail. Consulte os nossos termos de utilização e política de privacidade para obter uma descrição detalhada sobre a forma como protegemos e gerimos os dados submetidos.
Confirme que leu as informações relativas aos dados pessoais e aos termos de utilização.